sâmbătă, 27 februarie 2010

Profetul - Kahlil Gibran

„Când Iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul,

Chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,

Şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei,

Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,

Iar dacă vocea-i vă vorbeşte, daţi-i crezare,

Chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din

miazănoapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă

face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.

Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându-vă ramurile cele

mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,

Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând

încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.

Vă treieră pentru a vă descoji.

Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.

Vă macină până la înălbirea făinii.

Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,

...

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.

Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,

Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.

...

Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o

meritaţi, vă va arăta drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.

Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie:

Să te topeşti şi să devii izvor ce sursurul în noapte-şi cântă,

Să cunoşti durerea prea marii duioşii,

Să fii rănit de înţelegerea Iubirii,

Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându-te,

Să te trezeşti în zori cu inima întraripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o

zi de Iubire,

Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul Iubirii,

Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,

Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un

cântec de laudă.”

duminică, 7 februarie 2010

Duminica 1

"Am descoperit că obsesia mea ca fiecare lucru să fie la locul lui, fiecare treabă la timpul ei, fiecare cuvânt să aibă tonul potrivit nu era răsplata cuvenită a unei minţi ordonate, ci, dimpotrivă, un întreg sistem de simulare inventat de mine ca să ascund neorânduirea naturii mele. Am descoperit că nu sunt disciplinat din virtute, ci ca reacţie împotriva neglijenţei mele; că par generos pentru a-mi masca micimea de suflet, că exagerez cu prudenţa din neîncredere, că sunt tolerant ca să nu mă las pradă acceselor de furie pe care abia mi le stăpânesc, că sunt punctual numai ca să nu se afle cât de puţin mă interesează timpul altora. Am descoperit, în sfârşit, că dragostea nu e o stare a spiritului, ci un semn al zodiacului." (G.G.M.)

sâmbătă, 6 februarie 2010

joi, 4 februarie 2010

Prietenul

„Prietenul – este răspunsul dat nevoilor voastre.

El este ogorul pe care îl semănaţi cu dragoste şi îl seceraţi din recunoştinţă,

El este căminul şi masa voastră,

Fiindcă la el veniţi, asemeni flămânzilor, căutându‑l pentru oaza de linişte.

Când prietenul îşi descoperă gândul, nu vă înclinaţi spre „nu”‑ul sinelui vostru, nici nu‑i refuzaţi acel „da” aşteptat,

Iar când este închis în el, inima voastră nu încetează a‑i asculta inima.

Pentru că în prietenie, toate gândurile, toate dorinţele, toate aşteptările se nasc în tăcere şi se împart într‑o bucurie mută.

Nu vă întristaţi când vă despărţiţi de prietenul vostru,

Fiindcă tot ceea ce preţuiţi cel mai mult la el, vă poate fi mai limpede în absenţa‑i, precum pentru un alpinist muntele apare cel mai desluşit de văzut din depărtarea câmpiei

Şi nu aflaţi alt ţel în prietenie decât adâncirea în spirit.

Pentru că dragostea care caută altceva decât revelaţia propriului mister, numai e dragoste, ci‑i ca o plasă în care, aruncată fiind, cade doar ceea ce‑i de prisos.

Tot ce aveţi mai bun în voi înşivă pentru prietenul vostru să fie,

Dacă el trebuie să cunoască refluxul mareei voastre, atunci să cunoască şi fluxul

Şi la ce‑i bun prietenul dacă îl căutaţi doar pentru pierdere de vreme?

Căutaţi‑l totdeauna pentru a vă trăi cu adevărat clipele,

Fiindcă‑i rostul lui să vă umple nevoile dar nu şi vidul din voi

Şi în desfătarea prieteniei, domnească râsul şi bucuriile împărtăşite.

Pentru că în roua măruntelor lucruri inima îşi află dimineaţa şi prospeţimea.” (Profetul - Kahlil Gibran)