Capitolul:... the naked truth

“O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie… Trebuie timp şi complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuieşti cu ea la început, sa-ţi placă persoana fără de care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti mai întâi din milă, din datorie, apoi din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericit, iţi repeţi că nu e loial s-o jigneşti, sa înşeli atâta încredere. Pe urmă te obişnuieşti cu surâsul ei şi cu vocea ei aşa cum te obisnuieşti cu un peisaj. Şi treptat îţi trebuie prezenţa ei zilnică. Înabuşi în tine mugurii oricăror altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei… Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic la urmă… Când e cu adevărat vorba de o iubire mare, dacă unul dintre amanţi încearcă imposibilul, rezultatul e acelaşi. Celălalt, bărbat sau femeie, se sinucide dar întâi ucide. De altminteri aşa e şi frumos. Trebuie să se ştie că şi iubirea are riscurile ei. Că cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt. ”(Camil Petrescu)