DACĂ - the last post...

Nu ştiu unde sunt acum şi nici ce caut acolo unde sunt acum; îmi amintesc doar că m-am obişnuit cu o stare de fapt, ştiind că ea nu poate dura la nesfârşit. Am crezut şi eu, ca atâţia alţii, dar mult mai nebuneşte decât ei, că nimeni nu-mi va cere vreodată să aleg în care braţ al balanţei să-mi pun organele de simţit, că voi putea, meschin, egoist şi duplicitar să hrănesc cu substanţa inimii mele armate întregi de corbi fără ca nimeni să se plângă vreodată că moare de foame.
Am descoperit, bineînţeles, ceea ce ştiam deja, dar îmi impusesem să uit pe termen nelimitat: că sunt atât de insignifianta uneori, încât nici măcar pe mine însămi nu mă pot hrăni.
Iar când scriu aceste ultime cuvinte sângele meu transmite semnale sonore pe care încerc cu disperare să le traduc : DACĂ...DACĂ...DACĂ...DACĂ...

Scrisoare de ramas bun

"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm.
As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu, daca as avea inima, as grava ura mea peste gheata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata...
N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc!
Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur.
Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea.

Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... 
Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. 
Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod nefericit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.
Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau.
Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe.
Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit.
Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune te iubesc nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui imi pare rau, iarta-ma, te rog si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine." (Gabriel Garcia Marquez)

So far away

KIM - Mon ami

The dark night of the soul

Unul dintre lucrurile importante pe care le-am pierdut in august este increderea in mine. Am fost o femeie puternica pentru ca aveam incredere in mine. Acum nu mai sunt… Acum sunt doar o umbra a ceea ce odata am fost! Acum e noapte in jurul meu iar eu ma scufund in ea. E noaptea intunecata a sufletului meu…. E un hau din care nu stiu cum o sa reusesc sa ma ridic. Nu vad lumina nicaieri. Nu vad niciun rost in nimic. Nu am niciun scop. Nu mai stiu cine sunt. Nu stiu ce caut aici. Nici macar nu stiu unde sunt. Nu vad decat intunericul care ma inconjoara, care ma inghite…. Simt ca ma pierd,  simt ca dispar…

i just feel like shit

"Aş spune că e una dintre zilele acelea în care n-am chef de nimic sau în care mi-e pur si simplu lene.
Dar nu. Nu e asta. Şi nu e numai de azi, nici măcar de câteva zile… am şi uitat de când durează…  Da, AM chef să fac tot felul de lucruri, şi NU mi-e nici lene şi nici nu mă încearcă depresii prea des… Şi chiar FAC tot felul de lucruri şi mai am şi orgoliul de a-mi ieşi bine, de a da tot ce pot.  Fac totul cu profesionalism sau cu eleganţă, sau cu aroganţă, sau cu studiată indiferenţă…mi-e egal.
Mda… chiar asta e problema, MI-E EGAL!
Arată-mi ceva încântător, fiindcă totul mi se pare zadarnic!"

Come

"Think of me, sweet darlin'
When everything is going bad
Think of me, sweet darlin'
Every time you're feeling sad
Think of me, sweet darlin'
Every time you don't come
Can you feel the fever?

Think of me, sweet darlin'
Every time things get rough
Think of me, sweet darlin'
When the best just isn't enough
Think of me, sweet darlin'
Every time you don't come
Can you feel the fever?

Cause nobody else is doing it oh
Nobody else is doing it oh no
Thought our harmony was the new harmony
Lord, it was a little too strange
And the band played on

I said I was going to put God away
She's been here a while
Living in the guest room
I guess she goes in style
I said I was going to put God away
But I just can't let her go
Can you feel the fever?

Now I lay me down to sleep
In this enemy bed
Tomorrow morning I will wake up
Hurtin' from the things we said
One thing leads to another
But I guess you know about that
Can you feel the fever?

Cause nobody else is doing it, oh
Nobody else is doing it, oh no
Thought our harmony was the new harmony
Lord, it was a little too strange
And the band played on

Cause nobody else is doing it, oh
Nobody else is doing it, oh no
Thought our harmony was the new harmony
Lord, it was a little too strange
And yeah, the band played on

Think of me, sweet darlin'
Every time you don't come"

Oare

stiti cand rade Dumnezeu cel mai tare?
....cand ne aude pe noi, facandu-ne planuri.....

Si anii mei au sunat a cantec,indiferent de anotimp,indiferent de soare, ploaie sau zapada, iubirile mele au fost inchipuiri sau poate naluciri, ceea ce era palpabil era prea real si eu fugeam in ierni tacute .
Ma ascundeam in ganduri iar vorbele mele erau doar taceri.
Soaptele mele de dragoste, nu le rosteam, le strigam doar ierbii,iar ea le arunca spre cer pentru aprobarea unor fericiri viitoare.
Dar gandurile mele ? dar visele? oricat inchideam tacerile in cochilii si le aruncam in mare, ele reveneau tacute la mal.
Si anii mei sunau a cantec, ce melodie obositoare, fara localizare sau directie .
Deodata ceata s-a risipit, si eram strigata, parca invitata la un dialog, am rasucit mainile a indiferenta, am tusit si cu un glas stins am raspuns - E cineva ?
Dar iesisem prea devreme afara, cainii indiferenti ai zilelor noastre s-au napustit asupra mea ( era prea mult ) si m-am retras grabita.
Decat o convorbire la indigo, mai bine o intindere de panza la marea albastra , mai bine o droaie de expozitii in care figurinele indiferentei sa ma trezeasca la o cruda realitate.
E o lume de gheata in catre fiecare se crede un personaj.
Cica oamenii nu sunt importanti.Valoarea e alta.

Imi vine sa rad cand ma gandesc la mine……in loc sa-mi traiesc viata picatura cu picatura, m-am azvarlit in suvoi…..m-am incatusat in cuvinte, in iubiri nepermise, am inaltat idoli pe socluri de furtuna ..si cand m-am prabusit, am suferit de moarte, m-am incalcit in ganduri, m-am intrebat ''de ce?''….si iar m-am inaltat si am crezut ca sunt mare si tare…….am avut libertatea de-a alege……si am ales cursa cu obstacole.
M-am obisnuit sa deschid si sa inchid usi, am alergat dupa iluzii….

Daca am vreun regret?
Nu-mi regret alegerile.
Imi pare insa extrem de rau de faptul ca in goana mea nebuna, am ranit cateodata oameni care nu meritau. Poate, candva, ma vor ierta. Sper...
Am incercat sa pun o oarecare ordine in mine si sa judec la rece, asa cum eram inainte. Stiu ca sunt in mine cateva lucruri care in mainile altcuiva ar fi rodit, cateva inclinari nu de mare pret si nu stralucitoare, dar care ar fi fost poate in stare sa lumineze o viata de barbat iubit. Nefacand asta, la incheierea socotelilor, se va gasi lipsa aceasta rezerva ratacita de iubire.
Am mers prea departe ca sa ma mai intorc si sunt prea obosita si simt ca e mai bine asa, sa las revoltele si frustrarile in stratele lor sufletesti, calme, pentru ca cel putin aici unde ma aflu, imi sunt familiare.
Cineva obisnuia sa-mi spuna ca exista o lege a compensatiei.
Eu, am realizat ca exista doar in momentul in care am invatat sa privesc inapoi.
Cat de mult am gresit incercand sa fiu fericita?
Asta-i intrebarea, de fapt...

„Si în tot acest timp, poate cã vã gânditi cã sunteti chiar vii.
Poate cã sunteti doar morti, retrãind un moment în luminã.
Si sã nu-mi spuneti mie cã, oh, asta nu e real. E mai real
decât credeti voi cã e acest loc.“
— Ramtha

stele

"Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. Uneori din ambele motive. Insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !… Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… Astfel ca, realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine. Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictiseala de armonie.

Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…" (O.P.)

Saptamana unei iubiri...

As vrea sa plang, nu mai am lacrimi! As vrea sa pot schimba lucrurile, din pacate nu imi sta in putiinta s-o fac! As vrea sa pot da timpul inapoi... E o zi in care probabil nu ar trebui sa scriu toate astea! Ma doare sufletul si singurul mod de a-mi exprima durerea, de a-mi plange amarul, este aceasta "scrisoare de dragoste" scrisa de Dida Dragan si pe care am s-o redau aici, aproape integral...:

"Exista in fiecare iubire o zi de luni. Un inceput pe care valurile altor intamplari il sterg sau il amplifica. Un inceput fals ca orice inceput, cu sperante naive, cu credinta ca ai avut parte de marea intalnire, singura adevarata, cand te indragostesti si ai impresia ca intregul univers este de acord cu tine. Mi s-a intamplat fara sa vreau, am intalnit un barbat si m-am indragostit de el . Mi-am ingaduit sa ma indragostesc dintr-un motiv simplu : nu asteptam nimic. Stiam ca, peste un timp, el va fi o amintire, dar nu mai puteam suporta sa traiesc fara dragoste. Si acum binecuvantez ziua de luni a dragostei mele, cu prospetimea ei nealterata, cu frisonul ei indestructibil. Ii multumesc lui pentru acel inceput in orice zi ar fi fost el.

Martea e ziua in care deja ai amintiri. Rememorez prima zi a iubirii cu omul pe care l-am visat, cu grija, pentru a nu-l pierde, cu spaima ca doar mi s-a parut ca mana lui calda mi-a atins inima si trupul. Martea iti trebuie putin efort daca esti femeie. Efort sa crezi ca lumea dragostei tale a fost adevarata. Ca n-a fost o iluzie hranita de anii care nu stau pe loc si-mi apasa pieptul, respiratia, mersul, ritmul. Acum nu mai pot fi lucida, ma declar invinsa de emotie si-l rog sa ma ierte, pentru ca, din dorinta de a crede ca poate fi al meu o zi, din pricina a tot ceea ce ar fi putut spune si n-a spus, din pricina amintirilor legate de mana lui, de glasul lui, de zambetul lui, de ochii lui, din pricina durerii, acum sunt slaba.

Miercuri e deja prea tarziu. Ochii lui imi lumineaza drumul ca o icoana. Trupul lui face parte din mine ca o otrava lenta de care nu ma mai pot lipsi. Miercuri e foarte tarziu intr-o iubire. Totul are o dubla identitate, fara de care nu mai pot respira. El n-a pierdut nimic. Asa cum ii sta bine unui barbat ocupat cu orice in afara sentimentelor al caror pret la bursa nu s-a stabilit inca pe computer. In schimb, eu n-am mancat, n-am dormit, n-am muncit, m-am stins de dor, am fost speriata pentru ca pasiunea, odata aparuta, a doborat toate lucrurile vechi pe care le-a intalnit in cale. Lumea mea a fost intoarsa pe dos. Ma gandeam la el doua minute si-l uitam o ora si mintea mea a luat-o razna. Si apoi tot timpul : ziua, noaptea. Am incercat senzatii care dor. El nu stie nici azi cat valoreaza o privire, un tremur al acestui trup, nu stie pretul unei lacrimi.

Joi este ziua indoielii, a inimii batand navalnic, gata sa sparga colivia pieptului, a tuturor amaraciunilor care traverseaza ca o otrava fiecare celula din mine. Joi e frig si intuneric. Este ziua de cumpana cand semnul asteptat nu mai vine. Cand in locul lui a venit frigul nepasarii, cristalul rece al luciditatii, in ale carui ape mi-am vazut chipul palid, tremurul mainii lui cu care, intr-o zi de luni, si-a semnat de buna voie sentinta : condamnat la iubire. La acea iubire care te poate duce in iad sau in rai, dar undeva ne duce intotdeauna. Joia nu-mi doresc decat ca lacrimile sa-mi curga atat de mult incat el sa nu stie niciodata ca, intr-o zi, am plans de dorul lui.

Vineri e ziua in care incerc sa ma impac cu mine, in numele iubirii fara de care nu se poate trai. Cum nu se poate fara aer. Cum nu se poate fara imperfectiune. Caci oamenii se iubesc mai mult pentru defectele lor, singurele care-i fac umani si nu pentru calitatile care-i apropie de perfectiune. Iar cine e intelept, e intelept pentru ca iubeste. Si cine e nebun, e nebun deoarece crede ca poate intelege iubirea. Eu il iubesc pentru tot ceea ce nu-mi poate oferi : emotia de a-l revedea, intelegere pentru ceea ce simt. Da, il iubesc mult, cum n-am iubit niciodata alt barbat, desi stiu ca este al alteia. Am inteles cat de important este el pentru mine azi, desi stiu ca n-o sa vrea niciodata sa fie al meu, iar eu n-o sa invat sa uit nici cand voi muri. Trecerea lui prin viata mea…Si mai stiu ca va veni singur atunci cand eu, obosita de atata asteptare, n-o sa mai simt prezenta lui. Aceasta zi de vineri continua ca un cantec reverberant, dar pana la pierderea respiratiei i-o daruiesc lui. Fie sa-l vindece, sa-l faca vulnerabil macar pentru o clipa. Vulnerabil, adica adevarat.

Sambata unei iubiri este o zi trista pentru ca strange in ea povara dulce-amara a celorlalte zile. Este o zi in care eu sunt mai mult el. O zi tarzie, ca o bratara grea de aur masiv pe mana unei printese moarte, inutila, adanca in splendoarea ei. E greu sa trec peste ziua de sambata fara regrete, cu sentimentul ca n-a avut el nici o vina, cu speranta ca ma va chema intr-o zi sa-mi mangaie chipul, sa ma trezeasca la viata. Sambata ii voi dori tot binele din lume. Asta inseamna ca poate uita tot, ca si cum n-ar fi fost. Desi ma intreb, cum ar putea el vreodata sa uite cat de mult imi placea sa ma priveasca ?

Duminica nici nu cred ca exista ! Sa o scrie el daca poate, cu ochii si cu trupul lui, cu vorbele lui sarace pe care eu le-am iubit. Tocmai de aceea, cand va reusi va insemna ca sufletul lui poate sa-mi daruiasca inca un inceput. Daca isi mai aminteste cum a fost inceputul. Inca o zi de luni, pentru care ii multumesc ca si cand ar fi. "

Profetul - Kahlil Gibran

„Când Iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul,

Chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,

Şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei,

Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,

Iar dacă vocea-i vă vorbeşte, daţi-i crezare,

Chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din

miazănoapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă

face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.

Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându-vă ramurile cele

mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,

Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând

încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.

Vă treieră pentru a vă descoji.

Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.

Vă macină până la înălbirea făinii.

Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,

...

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.

Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,

Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.

...

Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o

meritaţi, vă va arăta drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.

Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie:

Să te topeşti şi să devii izvor ce sursurul în noapte-şi cântă,

Să cunoşti durerea prea marii duioşii,

Să fii rănit de înţelegerea Iubirii,

Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându-te,

Să te trezeşti în zori cu inima întraripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o

zi de Iubire,

Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul Iubirii,

Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,

Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un

cântec de laudă.”