DACĂ

Nu ştiu unde sunt acum şi nici ce caut acolo unde sunt acum; îmi amintesc doar că m-am obişnuit cu o stare de fapt, ştiind că ea nu poate dura la nesfârşit. Am crezut şi eu, ca atâţia alţii, dar mult mai nebuneşte decât ei, că nimeni nu-mi va cere vreodată să aleg în care braţ al balanţei să-mi pun organele de simţit, că voi putea, meschin, egoist şi duplicitar să hrănesc cu substanţa inimii mele armate întregi de corbi fără ca nimeni să se plângă vreodată că moare de foame.
Am descoperit, bineînţeles, ceea ce ştiam deja, dar îmi impusesem să uit pe termen nelimitat: că sunt atât de insignifianta uneori, încât nici măcar pe mine însămi nu mă pot hrăni.
Iar când scriu aceste ultime cuvinte sângele meu transmite semnale sonore pe care încerc cu disperare să le traduc : DACĂ...DACĂ...DACĂ...DACĂ...